Home » Cultură » Un costum de Darth Vader, scos la vânzare pentru 2 milioane de dolari

Un costum de Darth Vader, scos la vânzare pentru 2 milioane de dolari

Un costum de Darth Vader, scos la vânzare pentru 2 milioane de dolari
Publicat: 30.04.2019
Un costum original al emblematicului personaj Darth Vader din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars", estimat la 2 milioane de dolari, va fi scos la vânzare la o licitaţie organizată pe 14 mai, la Los Angeles, de casa Bonhams, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Este vorba despre un costum care a fost creat de echipa de designeri, coordonată de John Mollo, a filmului „Războiul Stelelor: Imperiul Contraatacă/ Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back”, lansat în 1980. Costumul este format din 17 piese, inclusiv celebra mască neagră, o pereche de cizme şi două pelerine.

Proprietarul este Bryce „Kermit” Eller, a cărui voce groasă i-a asigurat participarea în calitate de Darth Vader la premiere, lansări de carte, convenţii şi alte evenimente „Star Wars”.

Costumul va face parte dintr-o expoziţie organizată de Turner Classic Movies în perioada 4 – 14 mai.

Recuzita şi costumele din celebra franciză au obţinut, în anii anteriori, preţuri semnificative la licitaţii. În 2017, un robot R2-D2 folosit în lungmetrajul „Războiul stelelor – Episodul IV: O nouă speranţă/ Star Wars: Episode IV – A New Hope”, de George Lucas, lansat în 1977, a fost vândut pentru 2,76 milioane de dolari, iar o sabie laser a lui Luke Skywalker, pentru 450.000 de dolari.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase